Renovare

Săptămâna aceasta blogul se va muta, din nou.

Am luat această decizie deoarece aveam nevoie de mai multe opţiuni, pe care .blogspot.com nu le are.

Noua adresă va fi: www.inthespotbacau.wordpress.com ; noul blog este încă în faza beta, îl vom finisa până la sfărşitul săptămânii şi ne vom muta definitiv acolo. Am mutat deja toate postările, v-am pregătit şi o mică surpriză, începând de săptămâna viitoare. Comentariile nu pot fi transferate, deci, dacă doriţi să le regăsiţi pe noul blog daţi copy/paste şi "Leave comment" acolo. Acest blog va rămâne deschis încă vreo două - trei săptămâni pentru a redirecţiona orice vizitator rătăcit spre noul domeniu, apoi va fi închis.

O seară bună, fi-v-ar tranziţia uşoară!

Tineret fără cazare

Hai să vă zic o fază.

Adoptând un spirit bucovinean, ne-am înhămat la drum lung cu un Personal puturos (şi la propriu, şi la figurat) doar pentru a afla că noi trebuia să fim acolo cu vreo juma' de an mai târziu. Nu asta e faza. 

Deci pân' la urmă unde am fost? Cică la "Festivalul Tineretului", un fel de Bucovina Reloaded aflat la prima ediţie şi desfăşurat în mirobolantul Shopping City Center Suceava. Pe bune. Deşi e cam stânjenitor... am jucat într-un mall. Pardon, Shopping Center. Tot nu asta e faza.

Ne-au sprijinit cei din Atelierul de Teatru (unii cu prezenţa, alţii cu absenţa). Pentru mai multe detalii, nu ştiu ce să faceţi.

Am fost primii şi ne-am dorit acest lucru. Nu chiar dorit... dar menţionat ca o probabilitate destul de improbabilă. Trecând peste, nu am reuşit să ne auzim din cauza exploziei de cultură muzicală din afara galeriei unde am jucat. Da, dom'le! Am jucat cu neoanele pe chelie şi pe ritmuri de house. Dar nu asta e faza.

Pentru a mai diminua din suspans... Am reuşit să stârnesc zâmbete (nu ştiu cu ce conotaţie, serios) pe mutrele publicului masculin când mi s-a ridicat fusta (Nidal e de vină). Noe s-a înecat cu jeleurile zmeuricoase în mijlocul unei declaraţii de dragoste. Bebo şi Gabi s-au învârtit pe toate părţile până când au reuşit să încheie piesa iar Andrei a dat-o-n bară la sunet (trebuia să zic asta public altfel nu mă ia în serios). Dar nu asta e faza.

Am zbierat la Karaoke night în The Ranch. Deh, dacă nu mai vroia nimeni să cânte...

Bănuiesc că toată regiunea Moldovei şi Bucureştiul (mulţumim, Gabi!) ştiu că noi n-am avut cazare. Oficial vorbind. Neoficial, prin multele relaţii pe care le avem (mulţumim, Andreea!) am găsit o cameră într-un apartament. Gazda noastră a fost foarte drăguţă şi a încercat să ne ofere cele mai bune condiţii. Acestea (condiţiile) fiind şase oameni într-un pat, doi pe jos, unul sub masă şi o cafea 3 în 1 dimineaţa. Mai bine ca la mama acasă! Dar nu asta e faza.

La premiere am aflat oarecum miraţi că ocupăm un anumit loc 3. Premiul a constat într-un voucher de 300 de RON pe care i-am cheltuit pe cadouri. Se vede altruismul, onoarea şi devotamentul pentru trupă? Nu asta e faza.

Ideea e că... s-ar putea să nu avem poze.

Dă-i cu bere, dă-i cu vin...

Şi-a mai trecut o săptămână...

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente: Diana a făcut 17 ani (ştiu, tot de 13-14 arată), iar Crina şi-a sărbătorit majoratul. Rezultatul: două nopţi de nesomn, printre care am mai strecurat şi vreo două repetiţii că nu ne permitem să rămânem în urmă.

O luăm cronologic; vineri seară, ziua Dianei: premieră în istoria trupei - mesele colcăiau de mâncare, dar *plângea masa. După o mică excursie la magazinul de pe colţ am rezolvat şi problema asta. Seara a fost plănuită în detaliu pentru a evoca toate fobiile sărbătoritei: clovni (da! e clovni, nu clowni!), albine şi puf (deşi ăsta nu a deranjat-o atât de mult fiindcă era prins de nişte "brăţări" foarte trendy). În rest, am dansat pe acelaşi playlist trist (neschimbat deja de luni bune), ne-am cinstit, ne-a fost rău, ne-a fost şi bine.

Sâmbătă dimineaţă am băgat o repetiţie ca să respectăm programul şi spre seară, pe la vreo 8 jumătate, am plecat spre Sărata (sunteţi invidioşi!). Era o diferenţă sesizabilă între vestimentaţia grupului nostru şi cea a celorlalţi invitaţi... ce să-i faci? noi mai aşa, mai dintr-o bucată. Petrecerea s-a ţinut într-un local cu decor rustic, destul de drăguţ chiar. Muzica a fost pentru diverse gusturi, normal pentru o populaţie mixtă... dar na, cum am menţionat la ziua Dianei, era binevenită o schimbare în repertoriul nostru muzical. Tot ce contează e că ne-am distrat de minune.

Duminică, am mutat repetiţiile mai pe seară ca să ne dregem, cu greu ne-am mobilizat şi am mai băgat două ore. Toate bune şi frumoase.

Săptămâna asta pleacă o parte din trupă să pună în scenă piesa scrisă de Mişu, la Festivalul "Bucovina", de care v-am mai vorbit. Le urăm cu toţii mult că**t!

Ne auzim după ce se întorc ăştia!


*plânge masa = lipsă îngrijorătoare de băutură

Curajul de a grăi

Pentru că mi s-a făcut milă de Copacul care se tot plânge că nu prea se postează în mod regulat pe aici, deşi nu prea e necesar dar na, să-i facem pe plac că doar are BAC de dat, m-am gândit să-i fac o pomană. Apoi mi-am amintit că avem şi noi nevoie de câteva suflete care să ne doneze de bunăvoie câteva mingi de ping-pong. Trebuie să terminăm campionatul la un moment dat.

Nu vreau să plângeţi deşi e un moment foarte trist şi funebru, însă oricum s-a întâmplat acum mult timp... Ideea e că Gabi şi-a luxat glezna oleacă. A şchiopătat vreo săptămână da' dup-aia i-a trecut, acum e bine-merci, a reînceput să trimită mass-uri...

Draga noastră Mimi a plecat în Portugalia pentru a testa gripa porcină în condiţii naturale. Abia aşteptăm să se întoarcă şi să începem toţi să purtăm măscuţe din-alea sadice.

Eu, Diana, m-am tuns. Asta e tot ce-am putut realiza în câteva săptămâni, îmi pare rău, măcar pletele nu-mi mai împiedică promptitudinea procesului meu de meditaţie.

(Păr mai scurt, scris telegrafic.)

Am uitat vorba aia cu "una-ntr-alta". Eh, ne vedem la Bucovina!

"Ingenious" photo shoot

Uite că am revenit şi noi cu ceva nou...

Astăzi ne-am adunat ca să facem poze pentru ID Fest şi, cu ocazia asta, am decis că ar fi drăguţ să vă arătăm noua formulă a trupei. Spre surprinderea mea, au venit aproape toţi; Mişu fiind plecat la bulgari, Mimi pedepsită, iar Ioana de negăsit.
Am stat noi vreo câteva minute scărpinându-ne în cap pentru a găsi nişte ipostaze epice, poetice, memorabile... în fine, asta a ieşit:

Cunoaşteţi noua formulă: jos în faţă sunt Mădălin şi Noe; apoi, pe rândul din spatele lor, de la stânga la dreapta, sunt Diana, Mădălina, Iulia, Bebo, Nelu (e fată, dar porecla ei are o poveste lungă), Bia şi Nidal; pe ultima linie, tot de la stânga la dreapta, îl avem pe Gabi, o avem pe Ştefana, apoi Andrei, Crina şi, în sfârşit, Roxana. Ei, alături de cei absenţi, mai sus menţionaţi, ar fi noua generaţie In the Spot.

Mai jos, încă vreo câteva poze:


Oare să-l flatez pe Noe şi să spun că el duce greul trupei sau să-l ameninţ să nu mai bea cafea?


It's true, it's true... Uneori ne omorâm unii pe alţii. De obicei Noe nu are pe cine să ucidă.


Oricât de artistică ar părea treaba, să ştiţi că e incomod să stai două minute cu o dungă roşie în faţa ochilor, rezultat al holbării asupra unui neon.


Era musai şi ceva mai clasic ("Bă, am găsit o sală de clasă goală!") pentru a ne evidenţia non-conformismul ("Gabi, nu te mai crăcăna! Se vede că nu ascultă niciodată...").

Deocamdată cam atât, suntem ocupaţi cu filmări şi cu înscrieri; ne auzim la următorul eveniment demn de menţionat.

Înapoi la treabă...

Gata şi vacanţa, ghiftuiţi şi mahmuri ne reîntoarcem la treabă. Toată lumea a terminat cu vizitele rurale, deci suntem din nou în efectiv complet.

Pe lângă treaba cu festivalul „Gala STAR”, am făcut şi filmarea cerută la festivalul „George Constantin” din Bucureşti. Vom reface piesa „Caii la fereastră”, dar cu o distribuţie, în mare, schimbată; fiind deja obişnuiţi cu piesa am reuşit să filmăm repede şi am mai rezolvat o problemă. În rest, am mai făcut nişte workshp-uri pentru oamenii noi şi ieşiri cât cuprinde.

Chiar dacă nu am fost la T4T ca trupă, Noe şi Gabi s-au infiltrat dibace şi au stat vreo câteva zile prin Timişoara. Din spusele lor, dar şi ale altor participanţi, ediţia de anul acesta nu a strălucit deloc. Multe probleme organizatorice şi o atmosferă cam segregaţionistă; singurul lucru bun, se pare, au fost trainer-ii, care au ajutat trupele din greu. Alte lucruri nu mai am ce adăuga aici, neluând parte direct la evenimente.

De acum aşteptăm confirmări şi invitaţii de la următoarele festivaluri şi ne punem pe muncă să pregătim piesele pentru Suceava şi Bucureşti.

Vă mai ţin la curent.

Toate burţile sus!

În ultima zi a galei am avut parte şi de un recital extraordinar în stilul Alexandru Arşinel cu crize îngrijorătoare de râs şi foarte multă muzică.

A început cu câteva monologuri hilare ce ne-au gâdilat glandele lacrimare şi ne-a periclitat cardiovasculatura. Apoi a început să cânte. Şi a tot cântat... şi a tot cântat... până la final. Mie mi s-a părut simpatic (a fost şi jazz deci am suportat cu succes). Numai că anumite madame trecute cu mult de vârsta a doua, au început şi ele să cânte şi să bată frenetic din palme. Cu ce rost, doamnelor? V-au fost lăudate competenţele vocale? Nu? Şi vă mai întrebaţi de ce?

Drept chestii de umplutură voi adăuga talentul lui de comediant, mimica inconfundabilă şi prezenţa de spirit care ne-a relaxat şi ne-a invitat să ne simţim bine.

Drum roll, please!

Şi veni şi premierea...

Cum era de aşteptat, Elena-Iulia Colan şi Ivan Vidosavljevic au curăţat tot luând premiul “Cea mai bună interpretare One-Woman-Show”, respectiv “One-Man-Show”. Pe drept, după a mea părere onestă; şi noi (adică juriul de elevi) le-am oferit amândurora premiul special “Ştefan Iordache”. Premiul “Cel mai bun spectacol” a fost oferit Mihaelei Teleoacă pentru recitalul intitulat “Fitness”.

Ceremonia de premiere a fost lungă şi, evident, plină de discursuri, care mai de care nelalocul lor, mici glumiţe din partea prezentatorilor, aplauze, flori şi un moment incomod personal de prezentare şi decernare a premiului.

Ar mai fi menţionabil focul de artificii; mirific şi lung (probabil au prins multă contrabandă iarna asta cei de la Poliţia Primăriei).

Nu o mai lungesc, că n-are sens.